Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a dezvăluit ce se va întâmpla cu factura la energie electrică pentru iarna acestui an. Potrivit oficialului, ne așteapă o perioadă grea, dar statul a stabilit prin ordonanță un plafon de preț, în funcție de consum.
Conform declarațiilor ministrului Virgil Popescu, mai bine de 80% dintre români nu trebuie să se îngrijoreze în privința facturilor la energie electrică. Ordonanța actuală stipulează faptul că plafonul de preț pentru un consum de până la 300 de kilovați este de 80 de bani. De asemenea, tariful social la consumul de până la 100 de kilowați este de 68 de bani.
„Avem în vigoare o ordonanţă care este promulgată, aprobată de Parlament, care are un plafon de 80 de bani la energie electrică pentru consumul până în 300 de kilowaţi şi de 68 de bani pentru tariful social pentru consumul de până în 100 de kilowaţi.
Românii nu trebuie să-şi facă probleme, dacă se încadrează în aceste limite de consum, şi vă spun cu toată certitudinea că, pe calculele pe care le avem de la autoritatea de reglementare, peste 80% din români se încadrează în aceste clase de consum”, a afirmat Virgil Popescu, miercuri seară, la Digi 24. (CITEȘTE ȘI: Ce aparat electrocasnic este “pagubă” la casa omului? Cum putem reduce factura la curent)
Virgil Popescu susține că nu sunt motive de îngrijorare iarna aceasta, în ceea ce privește facturile la energie electrică. Pe de altă parte, în cazul în care populația nu se va liniști, ne putem aștepta la o ridicare a prețului de piață.
„Vă spun foarte sincer: dacă ar fi după mine – dar nu fac politică fiscală – eu le-aş lua diferenţa asta de bani, pentru că este un profit nemeritat şi toţi trebuie să contribuim să trecem această criză care e o iarnă complicată. (…) Eu aş recomanda tuturor calm, pentru că orice alarmare în piaţă va crea o panică în piaţă şi va duce la ridicarea acestor preţuri”, a adăugat ministrul Energiei. (CITEȘTE ȘI: Cele 9 electrocasnice care te „rup” la bani pe factură. Consumă mult curent electric, dar te ajută să economisești)